Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

Selectați limba dvs

Marele avantaj al acestui tur constă în combinarea valorilor istoriei și tradiției populare, ambele bogate și unice. Orașul Eger este o cetate faimoasă, dar și o catedrală, mai multe palatele baroce și o moștenire turcească bogată, inclusiv cel mai nordic minaret din Europa, și atunci nu am vorbit de celebrul vin roșu de Eger. Cetatea are o istorie care se întinde în timp până la secolul al XI-lea, dar a căpătat o importanță majoră în secolul XVI, pe timpul ocupației turcești. Mai târziu, arhiepiscopul s-a întors, iar orașul și-a recăpătat statutul de sediu ecleziastic. Au fost construite mai multe clădiri frumoase, printre care Catedrala, Liceul, Biserica Minoriților și multe altele.
După Eger, vom porni spre Hollókő, un sat încremenit în timp. Satul original a existat încă din secolul al XIV-lea. Forma sa actuală datează abia de la începutul secolului XX, întrucât cea anterioară a fost distrusă de un incendiu. Din 1987, cu peste 50 de case tradiționale, Hollókő este înscris în patrimoniul UNESCO datorită faptului că este "un exemplu remarcabil al unui așezări tradiționale conservate în mod deliberat", incluzând Muzeul Satului, Muzeul Poștei, Casa Țărănească, Muzeul Păpușilor, Casa de țesut, Expoziția sculptorului în lemn și multe altele.

  • Inclus: tur ghidat privat, taxe de parcare, preluarea de la și reîntoarcerea la locul de cazare.
  • Neinclus: taxe de intrare, consumații, prânz ... etc.
545 / 645 $ *
9 h
/ +
* Prețurile sunt pentru grupuri de 3-6 persoane, la grupuri sub 3 pers. este mai ieftin, iar peste 6 pers. este mai scump.
Tarifele de la intrări pot varia în funcție de locul respectiv.

Eger și Hollókő

În comparație cu capitala țării, Eger este un orășel. Cei 55.000 de locuitori ai săi îl plasează pe locul 19 ca mărime. Acest aspect constituie, de altfel, o parte din farmecul său. Această comoară urbană din nord-estul țării, aproape de granița cu Slovacia, are o arhitectură fabuloasă, alei pietruite, o piață centrală plină de viață, un mileniu de istorie fascinantă, o cetate medievală, plus unele dintre cele mai bune vinuri și mâncăruri din Ungaria. Particularitatea localității Hollókő constă în faptul că nu a devenit un sat-muzeu, ci este în continuare o așezare vie, și tocmai în asta constă adevăratul ei farmec. Cele mai multe dintre clădiri sunt încă folosite de locuitori conform destinației lor tradiționale. Istoria satului însă, merge mult mai departe. Numele satului Hollókő, adică "Piatra Corbului", este explicat de o legendă locală. Potrivit acestei legende, moșierul András Kacsics a răpit-o și a închis-o în castelul său pe soția moșierului vecin. Însă nu se aștepta ca bona ei să fie vrăjitoare și să-și transforme fiii în corbi. Astfel, aceștia au demolat castelul piatră cu piatră, eliberând femeia din castel, și cum probabil că nu le plăcea să piardă timpul, au construit un nou castel din aceleași pietre.

PĂSTRÂND TRADIȚIA: